Rezultate pentru eticheta "festivalul neversea"
Prima zi și prima noapte de distracție a fost atent supravegheată de sute de polițiști și jandarmi. Nu au lipsi nici câinii special antrenați și nici specialiștii antidrog. De asemenea, trupele speciale ale poliţiei s-au alăturat ofiţerilor şi vor asigura paza şi ordinea publică în zonă pe toată perioada festivalului. Prezent a fost și Șuier, câinele vedetă al Poliției Române. Peste 60.000 de fani din România și din străinătate au participat în prima la festival.
Plaja Neversea s-a transformat într-un oraș în miniatură: festivalierii au la dispoziție de la mâncare, până la haine sau chiar servicii pentru păr și machiaj
Plaja Neversea s-a transformat într-un oraș în miniatură. Organizatorii le-au pus la dispoziție participanților tot ce au nevoie ca să nu trebuiască să părăsească zona de festival și să piardă vreo clipă de distracție. Constănțenii și turiștii se pot delecta cu pizza, paste, burgeri, fructe de mare, clătite sau înghețată. Ba chiar se pot pregăti din cap până în picioare chiar la fața locului, de la păr, make-up și haine. Pentru toate aceste servicii însă, trebuie să scoatem câteva zeci, chiar sute de lei din buzunar.
Prima noapte de distracție la Neversea: tinerii au pășit pe tărâmul de poveste încă de la orele prânzului și au petrecut până la răsărit
A fost prima noapte de distracție la malul mării. Festivalul Neversea și-a deschis din nou porțile după doi ani de pandemie. Tinerii au pășit pe tărâmul de poveste încă de la orele prânzului și au petrecut până la răsărit. Nu au lipsit nici momentele inedite. Artiștii care au urcat seara trecută au făcut un show incendiar. Iar la miezul nopții, DJ-ul Alesso și-a sărbătorit ziua alături de fanii săi.
Se anunță un weekend aglomerat la malul mării, iar prețurile sunt și ele pe măsură: cât costă o cameră în regim all inclusive la un hotel din Mamaia
Festivalul Neversea, dar și vremea bună au adus mulți turiști pe litoral. Majoritatea hotelierilor se bucură de un grad de ocupare aproape de 100% pentru acest weekend. Au crescut însă și prețurile pentru o noapte de cazare, dar și la serviciile de pe plaje. Potrivit operatorilor economici de la malul mării, tarifele sunt în creștere până la 15 iulie, când este pragul final de scumpiri.
S-a dat startul celui mai mare festival de la malul mării: timp de patru zile, peste 150 de artişti vor cânta pe cele cinci scene amenajate pe plajă
Cu doar câteva ore în urmă s-a dat startul celui mai mare festival de la malul mării. După doi ani de pauză, sute de mii de tineri români și străini sunt așteptați la o adevărată petrecere plină de distracție și voie bună. Timp de patru zile, peste 150 de artişti vor cânta pe cele cinci scene amenajate chiar pe plajă.
Doar două zile până se va da startul distracției la festivalul Neversea: organizatorii, muncitorii și voluntarii fac ultimele pregătiri
A început numărătoarea inversă până când cel mai mare festival de muzică care va avea loc la malul mării își va deschide porțile. Organizatorii, împreună cu sute de muncitori și voluntari fac ultimele pregătiri. De la scenele pe care vor urca peste 150 de artiști, până la locurile special amenajate pentru mâncare și băutură. Toate au fost astăzi puse la punct. Unii localnicii susțin că Neversea este cu siguranța unul dintre cele mai importante evenimente pentru orașul Constanța. 260.000 de participanți sunt așteptați în cele patru zile și patru nopți de distracție.